Capitolul 19
1 Atunci Pilat l-a luat pe Isus și l-a dat să fie biciuit
a.
2 Soldații au împletit o coroană din spini, i-au pus-o pe cap și l-au îmbrăcat cu o haină de purpură,
3 apoi veneau la el și spuneau: "Bucură-te, regele Iudeilor!" Și-i dădeau palme
b.
Note de subsol
a Decizia lui Pilat de a-l da pe Isus să fie biciuit nu poate fi interpretată ca o încercare de a-i abate pe iudei de la planul lor ucigaş, în speranţa că prezentarea lui Isus în starea jalnică de după biciuire ar putea trezi compasiune. Nici nu se poate susţine că Pilat ar demonstra clemenţă faţă de Isus. În contextul lui Ioan, Pilat este reprezentantul acelei lumi necredincioase care nu-l recunoaşte, ci îl respinge pe Isus. De altfel, biciuirea făcea parte, în mod obişnuit, din sentinţa capitală.
b Spre deosebire de ceilalţi evanghelişti, unde batjocorirea şi chinuirea lui Isus din partea soldaţilor este descrisă pe larg, Ioan reţine doar cele trei elemente: încoronarea cu spini, haina de purpură şi salutul ironic, care sunt însemnele regalităţii sale. Iar pălmuirea este prezentată ca un gest violent de refuz din partea oamenilor.